Poems
Singur pe dealul ce-l urci,
Drumul te petrece printre nuci.
Planoare-n vânt le scutură frunzele,
Câinele le latră umbrele.
Te-ai pune jos, încet să sorbi în piept
Aerul plin de praf inert;
Când dealul ce-a rămas
Te trage-n sus, să-l urci,
Doar ca să-l cobori în grabă
Când soarele se-ascunde după a lui coamă
Și-n vârf te-așteaptă toamna.
Te-oprești o clipă la răscruce,
Te-ntrebi în care parte-i dusă vara,
O iei la dreapta, printre nuci,
Și-n pas grăbit te-avânți.
Precum scaieții ce se prind
În blana câinelui ce fuge,
Așa te prinzi și tu de-un gând,
Când toamna grabnic se va stinge
Și-n valea rece se-așază iarna.
Iar calea-n care te-afunzi
Te-mpinge să cobori,
Doar ca să urci apoi în grabă
Când luna se ascunde după zori
Și-n depărtări te-așteaptă primăvara.